Foi cu miere varianta rapidă

Reteta aceasta am asteptat atat de mult sa v-o impartasesc incat sincer nici nu stiu cum sa o descriu. Uiteo sa  va scriu prima chestie care mi a trecut prin cap dupa ce-am taiat prima felie de prajitura si anume ca daca mama ar fi stiut reteta aceasta ar fi fost cred cea mai fericita in lumea prajituriloe, pentru ca prajitura cu foi cu miere de albine ii dadea bataie de cap mereu si eu o rugam sa o faca aproape in fiecare luna.

Legenda spune ca sunt foile cele mai greu de intins, multi o confirma si multi au renuntat sa o prepare tocmai din acest motiv. Eu le intind destul de usor pentru ca am prins „șpilul” adica smecheria, dar asta nu inseamna ca le prepar cu cea mai mare bucurie. Reteta traditionala o gasiti aici.

Insa nu demult pe contul unei doamne simpatice am gasit aceasta varianta de preparare incredibil de usoara! Ce pot sa va spun este ca o data ce le preparati nu o sa va intoarceti la varianta clasica.

Practic se face un aluat curgator care se toarna direct in tava si foile se coc sub forma de blat 10 minute. Sunt pufoase, moi, excelente, eu una sunt absolut incantata de rezultat.

Singura diferenta fata de prajitura clasica este ca am umplut foile cu o crema pe baza de mascarpone si lapte condensat, am respectat reteta originala,  insa zilele acestea o sa refac reteta si o sa incerc crema clasica cu gris si lapte. Sunt sigura ca o sa mearga la fix, va tin la curent.

Rugamintea mea este sa cititi cu atentie reteta , eu nu am facut asta si am gresit, in loc sa coc doua foi mari am copt una singura si apoi a trebuit sa o tai nu numai de-a lungul cat si de a latul.

Asadar rog respectati exact ce scriu :) si imi cer scuze ca nu am facut atat de multe poze cu preparatul final.

Foi cu miere varianta rapidă

Ingrediente 4 foi cu dimensiunea 30×20:

  • 3 oua
  • 180g unt ( minim 65% grasime)
  • 150g miere
  • 150g zahar
  • 1 lingurita bicarbonat de sodiu
  • 300g faina alba de grau
  • un praf de sare

Pentru crema:

  • 500g mascarpone
  • 280g lapte condensat

Mierea, untul si zaharul se amesteca si se pun la fiert.

Cand incep sa fiarba adaugati o lingurita de bicarbonat de sodiu si fierbeti pana amestecul isi schimba culoarea si arata ca un caramel ( aprox. 1 minut) Atentie aceasta operatiune o faceti la foc mic pentru ca amestecul creste de la bicarbonat foarte mult.

Luati oala de pe aragaz si lasati sa se raceasca.

Cand s-a racit adaugati ouale si mixati pana se incorporeaza.

Apoi adaugati faina si mixati, o sa obtineti un amestec curgator.

Si acum atentie daca vreti sa obtineti o prajitura si nu un tort.

Din acest amestec ( ideal ar fi sa-l cantariti si sa-l impartiti in 4)

coaceti 4 foi in tava de 30×20 sau 2 foi mari in tava de 40x60cm .

Temperatura de coacere 180 grade Celsius, ventilatie sus jos, timp de coacere 10 minute, atentie foile se pot arde foarte usor.

Acum va scriu cum am facut eu . Am copt o singura foaie de 30×60 pe care apoi am taiat-o in 3 fasii de 20×40. Fiecare fasie am taiat-o in jumatate de-a lungul ( de aceea nu sunt egale ), obtinand 6 foi.

Foile le pastrati la rece daca doriti 2-3 zile sau le umpleti imediat.

Pentru crema se mixeaza usor mascarponele cu laptele condensat.

Umpleti foile si puneti prajitura la rece 3 sau 4 ore.

Eu din cele 6 foi am lasat una pe care am sfaramitat-o si am pus-o peste tort.

Puteti decora cu nuca zdrobita sau biscuiti sau afine.

Este mega mega bun!

Cu multumiri doamnei Vilolenta pentru reteta.

Aici aveti si un filmulet cu etapele de preparare.

 

Si poze cu reteta incercata de cititoare

Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.


4 comentarii la „Foi cu miere varianta rapidă”

  1. Buna, va urmaresc cu mare drag!Imi plac retetele dvs. chiar acum se coace prajitura “Bulinuta”Am gasit pe blog, o retata de foi cu miere, varianta rapida, dar am o problema ,nu am tavile cu dim. date.Cea de la cuptor e de 40/30 si am o tava de 32/25.Ce ma sfatuiti?Multumesc, va doresc Sarbatori frumoase si binecuvantate!😊🤗😘

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.