Salată de paste cu castraveți și roșii

salata cu paste 11

În sfârșit a sosit primăvara! Toți am așteptat-o, mai ales eu pentru ca îmi era dor de plimbările în aer liber, de flori, de mâncăruri ușoare și da, de dat kilogramele jos :). Am observat că în general primăvara ne propunem să facem schimbări de orice natură, eu mi-am propus să mănânc sănătos și să îmi petrec  cât mai mult timp cu familia. Și pentru că am pomenit de mâncat, azi vă propun o rețetă de salată ușoară așa cum v-am obișnuit, salată pe care puteți să o preparați și în zilele de post înlocuind brânza feta cu cea tofu și alegând paste fără ou.

Îmi plac salatele și încerc să le prepar cât mai des, o să vedeți că în acest sezon pe blog vor fi multe rețete de acest gen ( și nu numai ), rămâne doar una bucată chestiune de discutat; de unde ne procurăm ingredientele? Sigur piața e cea mai aproape și la îndemână însă o salata chiar și cea mai simplă presupune ingrediente de calitate.  Apoi ar mai fi și problema timpului. Îți ia mult timp să mergi în câteva locuri pentru paste de calitate, brânză feta proaspată  și măsline de la țara lor de origine. Eu am descoperit o soluție (recunosc mai demult nu doar de acum); îmi fac toate cumpărăturile la Selgros, acolo  găsesc tot ce îmi propun să cumpăr pe lista, de la fructe și legume până la paste și alte ingrediente unde prospețimea și calitatea primează întotdeauna. Nu mai pomenesc de standurile cu ustensile de bucătărie unde tot timpul îmi propun să cumpăr ceva nou spre disperarea soțului care tot adaugă rafturi noi prin cămară în fiecare an. Dacă nu mă credeți vă invit să o vizitați :)

Așadar revenind la rețetă, mi-am cumpărat tot felul de “prospături” să serbez venirea primăverii și am preparat o salată cu un ușor iz mediteraneean, consistentă în același timp astfel încât la întrebarea carnivorilor din familie “asta cu ce se mănâncă? ” să răspund cu zâmbetul pe buze: “ cu furculița” .

Hai să vedem rețeta pentru că vorba lunga știți și voi … :)

Ingrediente pentru 2 porții mari:

  • 150g paste ( am ales tip fundiță )
  • 250g roșii cherry
  • ½ castravete mare
  • 50g măsline negre
  • 1 avocado
  • 1 lingură mărar proaspăt
  • 2-3 frunze de leurdă

Pentru dresing:

  • 3 linguri ulei de măsline
  • 1 lingură oțet de vin
  • ½ lingură mărar tocat fin
  • ½ linguriță oregano
  • Sare, piper

Salata cu paste 22

1.Pentru început preparăm dresingul; amestecăm toate ingredientele și le punem la rece o oră.

2.Fierbem pastele conform indicațiilor de pe ambalaj, apoi le strecurăm sub jet de apă rece și le lăsăm să se scurgă bine.

3.Roșiile le tăiem felii, puteți folosi și roșii mari pe care le curățați de sâmburi și apoi le tăiați cubulețe, castravetele și avocado le tăiem cubulețe mici, măslinele felii subțiri ( cel mai bine ar fi să cumparați măsline fără sâmburi e mai ușor să le tăiați). Frunzele de leurdă le tăiem fașii subțiri, dacă nu aveți leurdă tocați fin 2 căței de usturoi.

Punem ingredientele pentru salată într-un bol apoi adăugăm dresingul, amestecăm ușor și potrivim de sare și piper. Deasupra presărăm feta marunțită și mărar verde.

Salata se pote servi și mai târziu fără nicio problemă doar atenție la avocado, îl puneți în salată înainte să o serviți deoarece așa cum poate știti avocado se oxidează rapid.

Poftă bună și spor la cumpărături! :)

Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.