Spaghete cu bacon și sos de roșii

Aceasta reteta este una pentru zilele de luni sau de vineri … sau de fiecare zi  cand nu aveti timp, chef si inspiratie de gatit.

Spaghetele cu bacon si sos de rosii sunt un preparat ce se face foarte simplu si usor cu doar cateva ingrediente. De rapid nici nu mai pomenesc, în 15 minute il puteti pune in farfurie!

Asadar pentru aceasta reteta delicioasa aveti nevoie de o conserva de rosii, bacon ( care il puteti inlocui cu pancetta, chorizo, sunca sau carnati) , ulei de masline, usturoi si desigur paste.

Singurul secret al retetei este un truc pe care italienii il folosesc la aproape toate retetele cu paste si anume sa puneti in sos putina apa in care au fiert pastele. Aceasta da consistenta sosului, si il „lipeste” mai bine de paste.

Spaghete cu bacon și sos de roșii

Ingrediente pentru 2 porții:

  • 160g spaghete sau alte paste lungi
  • 1 lingura ulei de masline
  • 180g bacon taiate cubulete ( sunca, carnati, chorizo, pancetta)
  • 1 catel de usturoi tocat
  • 1/2 ceapa mica taiata marunt
  • 1 conserva ( 400g) rosii zdrobite
  • sare si piper
  • putin zahar ( daca conserva de rosii este de calitate nu ar trebui sa adaugati zahar pentru a reduce aciditatea )
  • patrunjel verde tocat, parmezan

Pentru inceput puneti o oala mare cu apa si un praf de sare la fiert si cand da in clocot adaugati pastele si le fierbeti conform timpului de pe ambalaj dar mai putin cu 2 minute.

Intre timp incingeti uleiul intr-o tigaie la foc mare si adaugati baconul taiat cubulete. Prajiti 1 minut apoi adaugati usturoiul si ceapa si mai gatiti 3 minute, până cand ceapa este translucida si bucatelele de bacon aurii.

Daca este prea multa grasime o scurgeti.

Scoateti o cana de apa (200ml) pentru gatit pastele apoi turnati 1/2 peste baconul din tigaie. Aduceti la fiert, adaugati rosiile zdrobite si mai fierbeti 2 minute apoi reduceti focul la potrivit.

 

Scurgeti pastele sau le scoateti cu un cleste special ( musai sa achizitionati unul in caz ca nu aveti este foarte util) si le puneti peste sosul din tigaie.

Amestecati usor timp de 2 minute pana sosul se prinde de paste. Daca vi se pare ca e prea gros mai adaugati putina apa in care au fiert pastele.

Condimentati cu sare si piper.

Serviti imediat cu parmezan , un stop de ulei de masline si patrunjel verde.

Fotografii cu reteta incercata de cititoare

Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.