Scorușe, minciunele, urechiușe, cirighele, uscături – oricum le-ai spune, gogoșile acestea cu denumiri atât de simpatice au făcut copilăria multora dintre noi mult mai frumoasă.
La noi la țară bunica le făcea aproape în fiecare duminică, iar mai apoi, când am crescut și veneam la ea în vizită sau concediu, imediat se punea pe treabă, frământa aluatul și făcea niște uscături așa cum numai ea știa să le facă. Denumirea de “uscături” nu am auzit-o decât în zona unde am copilărit, cea de “minciunele” cred că s-ar potrivi cel mai bine, deoarece puțini și-ar închipui că un aluat fără drojdie poate să crească așa frumos la copt – practic, la fel ca gogoșile. Denumirea de „minciunele” e, de altfel, ce mai cunoscută – dacă spui cuiva “ce dor îmi e de niște uscături cum făcea bunica”, imediat urmează și precizarea “adică minciunele” – pur și simplu pentru că e cea mai cunoscută. Pentru mine este oarecum derutantă, din rețetele citite pe internet minciunelele sunt, de fapt, tot gogoși dospite, doar că au altă formă. Adică forma asta bizară – de unde și o altă denumire, “urechiușe”, pentru că seamană cu niște urechi. De elfi aș zice eu!
În același județ unde am crescut, Mureș, la numai câțiva kilometri de satul bunicii, aceleași gogoși au denumirea de scorușe. Nu am înțeles de ce și nu am găsit pe nimeni să îmi explice – probabil pentru asemănarea cu fructele cu același nume. Prin Banat se numesc cirighele și se se făceau la rugile bănăţene, de Farşang – le pregăteau deopotrivă şi unguri, şi svabi, şi slovaci, şi români.
Căutând mai mult originea acestor gogoși simple – dar atât de îndrăgite! – am descoperit un articol în care autorul deplângea faptul că “puţini fac referire la reţeta originală grecească, din Pelopones, Creta sau Mykonos – locuri de unde, se pare, au plecat la începutul secolului al 17-lea spre sudul Rusiei. În Grecia le găsim sub denumirile de Diples, Thiples, respectiv Xerotigana kritis. Diferenţa dintre reţetele slave şi cea grecească este ca aceste fâşii de aluat subţire, prăjit în ulei şi suficient de crocant, nu se pudrează la final, ci se introduc fierbinţi în miere şi se acoperă cu nucă măcinată. Și în cazul acestor gogoși se respectă, de fapt, o regulă a gastronomiei: o rețetă ajunge pe căi politice sau culturale în altă regiune decât originea, iar bucătăria locală înlocuiește ingrediente cu unele la îndemână, mai ieftine sau mai uşor de procurat în vremea preparării: zahăr în loc de miere, de pildă. În Rusia, Ukraina și Uzbekistan, aceleași minciunele sunt cunoscute sub numele de kvorost, verguny, respectiv chak-chak. Polonezii și ucrainenii și-au însușit același preparat ca reţetă naţională, pentru momente de sărbători religioase sau festive, precum nunțile: ‘Chrusciki’. De altfel, polonezii le-au făcut cunoscute și americanilor, iar în Italia cirighelele au ajuns sub denumirile de Chiacchiere, Frappe, Cerici şi sunt un desert preferat lângă cafeaua cu lapte.
După cum vedeți, cirighelele sunt foarte cunoscute, iar rețeta lor a fost adaptată în funcție de zonă – unele rețete conțin praf de copt, altele mult zahăr, în unele nu se pun ouă deloc… eu fac de ani buni rețeta pe care o știu din copilărie, rețetă care cu drag v-o împărtășesc și vouă.
Haideți să vedem cum se fac:
Pentru început vă scriu că gramajul este aproximativ, mai demult nimeni nu cântărea ingredientele, totul se făcea la ochi iar unitatățile de măsură erau cana și lingura. Și cum unele preparate erau făcute atât de des, gospodinele știau deja cum trebuie să fie consistența aluatului. Eu o să încerc să explic cât mai în amănunt rețeta astfel încât să vă reușească și vouă niște minciunele pe cinste!
Ingrediente:
- 500g făină
- 2 ouă
- 2 linguri de smântână grasă
- aproximativ 200ml lapte prins
- 1 linguriță bicarbonat
- 2 linguri zahăr
- esență de rom
- un vârf de cuțit de sare
- ulei
- zahăr pudră
Cernem făina pe planșeta pe care frământăm aluatul. Sper că nu vă lipsește sita de făină din casă, pentru că are un rol foarte important în aluaturi nu doar de a separa făina de alte impurități, ci și pentru a obține un aluat aerat și pufos.
Frecăm bine ouăle cu zahărul și adăugăm esența de rom și smântâna. Cu cât mai grasă cu atât mai bine, dacă sunteți ardeleni știu că nu vă lipsește din frigider :)
Facem o adâncitură în făină, adăugăm amestecul de ouă și smântână și bicarbonatul de copt stins în laptele prins. Punem și puțină sare și frământăm rapid un aluat elastic care se desprinde de degete atunci când are consistența bună. Dacă este cazul, mai adăugați făină sau lapte prins.
Presărăm făină pe planșetă și întindem o foaie de aluat, nu foarte groasă pentru că oricum minciunelele vor crește mult la prăjit. Tăiem cu un cuțit în aluat forme pătrate sau dreptughiulare. Dimensiunile le alegeți voi, eu le fac de obicei mai mari – asta însemnând o latură de 5-6 cm. În mijlocul fiecărui pătrat faceți o mică tăietură și treceți prin ea un colț al pătratului, îl scoateți ușor pe partea cealaltă și trageți puțin dându-i o formă lunguiață. Gata prima minciunică sau minciună în cazul meu, procedați la fel și cu restul de aluat. Încercați să-l tăiați în așa fel încăt să-l folosiți pe tot din prima, aluatul nu se mai întinde a doua oară.
Minciunelele se prăjesc în baie de ulei – așa că aveți nevoie de o tigaie cu diametru mai mare, care musai să fie și adâncă. Un wok sau o friteuză, cel mai bine.
Încingem uleiul și le prăjim pe o parte și pe alta până se rumenesc frumos. Apoi scoatem minciunele pe un platou pe care am pus hârtie absorbantă ca să mai reducem din uleiul în exces.
Le tăvălim bine prin zahăr pudră (asta la noi este partea favorită a copiilor) și le servim aproape reci.
Dacă mai rămân și pe doua zi nu se supără nimeni, sunt la fel de pufoase! De fapt aici este testul minciunelelor – trebuie să fie la fel și a doua zi, dacă sunt ca biscuiții nu vă gândiți unde ați greșit, trebuie să mai faceți câteva vailinguri de minciunele ca să „prindeți” rețeta perfectă.
Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.
Numele meu este Amalia Oanță, autoarea blogului Hai să gătim, locuiesc în Cluj-Napoca și îmi place la nebunie să gătesc. Am vrut să fac cunoscută tuturor plăcerea de a găti, mai ales tinerelor gospodine care [mai mult…]
Minunata rețetă. Mult timp am căutat rețeta după care făcea bunica mea. Cu ce as putea înlocui laptele prins?
Cu iaurt mai gras :)