Salată de paste cu șuncă

Salata-de-paste-cu-sunca-amalia-1

Ador salatele iar daca sunt si cu putina carnita cum zice baiatul cel mare si mai bine :) Glumesc, imi place orice tip de salata, cu carne, fara carne, cu crutoane, fara, cu legume, cu ce vreti voi. Salata de mai jos este una destul de indragita si simplu de realizat, merge de minune la cina sau daca aveti invitati neasteptati , este foarte practica. Initial s-a vrut a fi cu piept de pui dar pentru ca nu am gasit de cumparat ( daca va puteti inchipui, chiar este adevarat) l-am inlocuit cu sunca de Praga. Am ales aceasta sunca pentru ca este putin afumata si are o textura mai tare, mie imi place mult si o folosesc la multe tipuri de preparate.

Cea mai faina chestie la aceasta reteta este dressingul (atentie cu doi de s, nu cel in care visati sa aveti o multime de haine) vorbesc adica scriu de sosul minunat care uneste toate ingredientele. Se face cu iaurt si este un pic acrisor, completeaza de minune salata.

Bineinteles puteti jongla cu ingredientele dar neaparat sa includeti castravetele crud care ii da un gust fresh.

Salată de paste cu șuncă

Ingrediente 4 portii:

  • 300g paste ( am folosit farfalle adica fluturas sau cum le spunem noi fundita)
  • 100g porumb dulce din conserva
  • 1 ardei mic kapia
  • 1 castravete mic proaspat
  • 250g sunca Praga
  • 150g branza telemea
  • 1/2 ceapa ( optional)
  • 100g masline
  • o portie sos, reteta aici

Pastele le fierbem conform instructiunilor de pe ambalaj, le trecem sub jet de apa rece si le scurgem bine.

Ardeiul, ceapa, sunca, branza si castravetele se taie cubulete.

Intr-un bol punem pastele si restul ingredientelor apoi sosul, putin piper, eventual daca va place iute fulgi de chilli si amestecam usor.

Lasam sa stea la rece acoperita 30 de minute apoi servim.

Salata-de-paste-cu-sunca-amalia-2

Pofta buna!

 

 

Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.


2 comentarii la „Salată de paste cu șuncă”

    1. Da stiu, traducerea in romana ar fi fluturasi..noi le spunem fundite. O sa corectez in reteta desi denumirea de fundite este cea mai cunoscuta, insa daca e sa fim corecti sa fim pana la capat :)

Lasă un răspuns la Amalia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.