Pulpe de pui în sos de roșii și usturoi

Pulpe de pui în sos de roșii și usturoi

Deși este atât de controversată, carnea de pui rămâne totuși cea mai utilizată in bucătăriile noastre pentru că se prepară ușor si este oarecum mai ieftină decât celelalte tipuri de carne. Expresiile de genul „ah cu prânzul sau cina rezolv rapid, bag niște pulpe de pui la cuptor cu niște legume alături și gata” cred că le cunoașteți foarte bine cei care nu aveți timp și inspirație pentru gătit. Rețeta de mai jos se potrivește perfect cu această afirmație, nouă ne-a plăcut pentru ca este cu sos si cu usturoi, la noi usturoiul este la loc de cinste :)

Mancarea se face in maxim o oră, și pentru că se face la cuptor, puteți să vă ocupați de garnitură intre timp sau de alte chestii prin casă.

Rețeta de pulpe de pui în sos de roșii și usturoi

Ingrediente necesare pentru pulpele de pui în sos de roșii și usturoi:

– 8 pulpe inferioare de pui

– 2 roșii potrivite

– 200ml smântână de gătit

-3 căței de usturoi

– 1 ceapă

– 100ml apă

– 2 linguri de făină

– sare, piper, boia dulce, ulei

Cum preparăm rețeta de pulpe de pui în sos de roșii și usturoi?

Preincalzim cuptorul la 180 grade C.

Pulpele le spălăm bine, le tamponam cu un prosop de hartie si le așezăm în tava unsa cu puțin ulei. Le condimentam bine cu sare, piper, boia dulce.

Pulpe de pui în sos de roșii și usturoi

Deasupra presaram ceapa tocata si rosiile taiate cubulete.

Pulpe de pui în sos de roșii și usturoio

Smantana de gatit, apa, faina si usturoiul zdrobit le amestecăm intr-un bol si apoi turnam amestecul peste carne.

Pulpe de pui în sos de roșii și usturoi

Acoperim cu o folie de aluminiu si coacem 40 de minute. Luăm folia jos si mai coacem inca 10 minute pana pulpele si legumele se rumenesc frumos.

 

Pulpe de pui în sos de roșii și usturoi
Pulpe de pui în sos de roșii și usturoi

Servim cu legume, orez, piure de cartofi, mămăliga,cus cus.

Pulpe de pui în sos de roșii și usturoi cu mămăliguță caldă
Pulpe de pui în sos de roșii și usturoi cu mămăliguță caldă

Pulpele preparate așa sunt fragede si au un gust pronunțat de usturoi, iar sosul este delicios!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.