Nu stiu cum se face dar am constatat ca prajiturile cu nuca sunt intotdeauna cele mai bune, la fel cum orice mancare iese mult mai buna daca adaugati si smantana.
Zilele trecute am primit aceasta reteta de la mama cu mentiunea „sa nu te sperie culoarea”:). Da, e mai colorata si mai interesanta asa zic eu, dupa ce de mai mult de o saptamana imi ruleaza prin fata zeci de fotografii postate pe facebook cu pandispan galben si visine prin el.
Reteta este simpla iar eu mi-am permis chiar sa fac unele schimbari (de nevoie).
Sper sa va placa reteta si daca o incercati va las pe voi sa rezolvati ecuatia: prajiturile cu fructe sunt bune. prajiturile cu nuca sunt bune. Atunci prajiturile cu nuca si fructe cum pot fi? :)
Ingrediente:
- 5 oua
- 150g faina
- 100g nuca macinata
- 200g zahar
- 2 plicuri zahar vaniliat
- 5 linguri ulei
- 5g praf de copt
- 50g stafide
- 50g afine ( puteti pune tot stafide )
- fructe la alegere ( mere, nectarine, visine, afine, caise )
1. Albusurile le batem spuma apoi adaugam tot zaharul ( si cel vaniliat )si mixam pana acesta se topeste.
Separat frecam putin galbenusurile si adaugam treptat uleiul ca si la maioneza.
Adaugam amestecul de galbenusuri peste cel de albusuri si mixam cu viteza mica pana se omogenizeaza.
2. Nuca o amestecam cu faina si praful de copt si o adaugam treptat la compozitia de oua amestecand peste cap cu o lingura sau paleta.
Adaugam la sfarsit stafidele si afinele.
3. Turnam compozitia intr-o tava 35×30, desupra punem felii de fructe si coacem la 170gC timp de 40-45min. Pentru mai multa siguranta facem proba cu scobitoarea.
Lasam sa se raceasca si servim pudrata cu zahar.
Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.

Numele meu este Amalia Oanță, autoarea blogului Hai să gătim, locuiesc în Cluj-Napoca și îmi place la nebunie să gătesc. Am vrut să fac cunoscută tuturor plăcerea de a găti, mai ales tinerelor gospodine care [mai mult…]