Pizza quattro formaggi

Pizza quattro formaggi

Cand vine vorba de pizza nu putem sa spunem nu, pentru ca se stie pizza e de nerefuzat. Putem sa o facem si noi acasa nu doar sa o comandam desi varianta a doua e mult mai usoara :)

Pizza quattro formaggi este una din preferatele mele si ale sotului, din pacate (sau din fericire) copiilor nu le place pentru ca este cu branza care „pute” dupa cum spune cel mare, adica cu gorgonzola pe intelesul nostru al adultilor. Eu as zice ca tocmai aceasta branza ii da un gust atat de bun.

Are 4 tipuri de branza de unde si denumirea insa mie mi se pare ca are un gust absolut perfect.

Pizza quattro formaggi

Desi am vazut mai multe variante de branza eu am preferat sa o fac cu gorgonzolla, gouda, mozarella si parmezan. Si desemenea am facut o varianta foarte interesanta, am renuntat la sosul de tomate si am preparat rapid un sos alb absolut gustos ce merge de minune cu restul ingredientelor.

Reteta e simpla, aluatul il stiti si voi probabil, apa, faina, sare, putin ulei de masline, drojdie.

Va scriu cantitatile cu mentiunea ca sunt pentru doua pizza mari cu diametrul de 30cm.

Ingrediente pentru reteta de pizza quattro formaggi

Cantitati pentru 2 pizza de 30cm:

Blat:

  • 400g faina alba de tip 650
  • 20g drojdie proaspata
  • 1/2 lingurita sare
  • 1/2 lngurita zahar
  • 50ml ulei de masline
  • aproximativ 200ml apa calduta

Pentru sosul alb ce se pune pe blat:

  • 150ml smantana pentru gatit
  • 3 catei de usturoi
  • 1 legatura de patrunjel verde

Pentru toppingul de branza:

  • 150g gorgonzola
  • 150g gouda
  • 100g parmezan
  • 250g mozarella

Cum preparam reteta de pizza quattro formaggi?

Prima data preparam blatul.

Frecam drojdia cu putin zahar adaugam apa calduta si putina faina si lasam sa creasca.

Intr-un bol cernem faina, adaugam drojdia crescuta, uleiul de masline, sarea, apa calduta si framantam rapid un aluat usor elastic pe care il lasam sa creasca 1 ora intr-un loc cald ferit de curenti de aer.

Pentru sos punem in blender smantana de gatit, usturoiul si patrunjelul si blenduim cateva secunde.

Pizza-quatro-formaggi-amalia-3

Preincalzim cuptorul la 220 grade Celsius.

Presaram faina pe blatul de lucru si impartim aluatul in doua. Din prima parte facem o bila rotunda pe care apasam cu palmele usor in centru lasand o margine de 1 cm . Incercam sa intindem aluatul tragand de margini dar fara sa apasam cu palmele pana obtinem o forma rotunda de 35cm diametru cu marginile usor ridicate.

Pizza-quatro-formaggi-amalia-4

Ungem pizza cu jumatate de sos apoi presaram gouda data pe razatoarea mare, gorgonzola rupta bucati mai mici si parmezanul tot dat pe razatoare. Mozarella o sa o adaugam cand pizza este aproape gata pentru ca se topeste imediat.

Pizza-quatro-formaggi-amalia-5

Pizza-quatro-formaggi-amalia-6

Bagam pizza la cuptor timp de 10 minute, apoi o scoatem, presaram deasupra mozarella data pe razatoare si mai bagam pizza la cuptor inca 5 minute.

Pizza-quatro-formaggi-amalia-7

Pizza-quatro-formaggi-amalia-9

Pizza-quatro-formaggi-amalia-10

Procedam la fel si cu cealalta jumatate de aluat.

 

Servim fierbinte.

Pizza-quatro-formaggi-amalia-8

Pofta buna!

Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.