Foietaj cu crema si capsuni

Reteta a pornit de la o foaie de aluat pe care o aveam in congelator pe care mi-am tot propus de mult timp sa  o folosesc la o prajitura sau alt preparat. Pentru ca aveam si cateva capsuni in frigider si multe oua am incropit un desert simplu, simplu dar bun, bun :)

Ingrediente (12 buc):

  • 1 foaie aluat pentru foietaj
  • 600ml lapte
  • 5 oua
  • 2 linguri amidon alimentar
  • 90g ciocolata alba ( optional, eu am avut-o in camara si am folosit-o)
  • 10g gelatina
  • 6 linguri de zahar
  • 500ml smantana pentru frisca
  • 2 linguri zahar pudra
  • 250g capsuni

1. Foaia de aluat o lasam sa se dezghete la temperatura camerei, o intindem putin cu sucitorul si o coacem 15 min la 180g C. Lasam sa se raceasca.

2. Separam galbenusurile de albusuri.

Punem galbenusurile intr-o craticioara cu fund mai gros si adaugam zaharul si amidonul amestecand bine. Adaugam treptat laptele si amestecam bine.

3. Gelatina o punem la hidratat in 2-3 linguri de apa. De data asta am folosit gelatina foi.

4. Punem compozitia de galbenusuri si lapte la foc mic amestecand mereu pana se ingroasa ca o budinca. (Atentie,  datorita amidonului cand incepe sa se ingroase compozitia va sfatuiesc sa amestecati rapid cu un tel deoarece se pot forma cocoloase). Oprim focul si adaugam ciocolata rupta bucatele si amestecam pana la omogenizare.

Adaugam si gelatina si amestecam.

Lasam sa se raceasca.

5. Albusurile le batem spuma ( fara zahar ).

Cand compozitia de oua si lapte s-a racit si a inceput sa se intareasca ( eu am lasat-o sa se raceasca si apoi am pus-o putin in frigider ) o adaugam treptat la spuma de albusuri amestecand usor cu o paleta peste cap ca sa pastram volumul. Fac o paranteza si va scriu ca pana acum adaugam albusurile batute spuma la crema de oua dar de data asta am schimbat si am observat ca crema iese mult mai pufoasa.

6. Batem smantana pentru frisca cu zaharul pudra pana obtinem frisca.

7. Montam prajitura; peste foaia racita punem crema, apoi frisca.

Separat zdrobim (nu foarte tare) cu o furculita capsunii spalati si curatati de codite.

Punem putin cate putin din amestecul de capsuni peste frisca si ( nu stiu cum sa ma exprim :) ) folosind o furculita ii amestecam putin cu frsica.

8. Taiem patrate  si servim.

Observatii:

– in loc de foaia pentru aluat puteti folosi piscoturi inmuiate putin in lapte

– aceasta prajitura o puteti transforma intr-un cremes delicios daca inmultiti cantitatile de la crema cu 1,5 si folositi 2 foi de aluat ( un pachet )

– puteti adauga capsunii zdrobiti chiar in frisca si amestecati bine sau ii asezati deasupra taiati feliute

Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.