Cornulețe fragede cu untură și smântână

Cornulete fragede cu untura si smantana – la fel de fragede ca și cornulețele Kent doar că se fac mult, mult mai ușor. Am văzut pe internet ca mai apar sub denumirea cornulete rusești, deși, sincer, nu ințeleg de ce. Am o tanti de la tara pe care o cunosc care le face de ani de zile, am intrebat-o reteta si in cateva cuvinte mi-a explicat-o asa fain si ardeleneste, „Draga tantii, pui untura si smantana, pui faina cat cuprinde sa iasa un aluat molcut. Grija mare sa nu framanti prea mult”. No, deci nu stiu daca mai are rost sa va scriu reteta ca deja v-am zis-o :))

Lasand gluma la o parte cornuletele fragede cu untura si smantana sunt cele mai fragede din lume. Singura regula este sa folositi untura si sa nu o inlocuiti cu unt asa cum ma tot intrebati mereu si a doua , uite ca sunt doua reguli, sa folositi smantana cat mai grasa, cea mai grasa posibil. Iar expresia faina cat cuprinde provine de la faptul ca in functie de cat de grasa e smantana atat de multa faina trebuie sa adaugati.

Ca si umplutura cel mai bine merge magiunul de prune, eventual amestecat cu putina nuca macinata, sau bucatele de rahat. Puteti sa puneti si nuca zdrobita amestecata cu zahar daca doriti, asta am citit ca se pune la cornuletele rusesti.

As vrea sa va mai scriu ca aceste cornulete sunt mai fragede pe masura ce stau, puteti sa le faceti cu maxim doua saptamani inainte de sarbatori, eu le fac aproximativ cu o saptamana inainte de Craciun si bineinteles le ascund in camara altfel nu apuca doua zile :)

Puteti sa le pastrati in cutii metalice sau borcane mari de sticla, inchise ermetic.

Si ies destul de multe din reteta de mai jos ies 16×6=96, aproximativ 100buc. daca doriti sa le faceti mai mici asa ca si mine.

Ingrediente pentru rețeta de cornulețe fragede cu untură și smântână

Din aceste cantități ies 96 de bucăți:

  • 200g untură
  • 200g smântână de preferat foarte grasă
  • aproximativ 500g faina
  • 2 plicuri zahar vaniliat

Pentru umplutură:

  • magiun de prune, nuca zdrobita amestecata cu zahar, rahat

Pentru tăvălit cornulețele:

  • 250g zahăr pudră

Mai avem nevoie de făină pentru întins aluatul

Cum preparăm rețeta de cornulețe fragede?

Pentru început amestecăm rapid untura, smantana, zaharul vaniliat cu 400g de făină și frământăm rapid un aluat ca și o plastilină. Aluatul nu trebuie sa fie elastic, cauciucat. Dacă e cazul mai adăugați făină, dacă e prea nisipos adăugați smântână.

Adunăm aluatul sub formă de bilă îl acoperim cu o folie și-l punem la grigider 3-4 ore sau chiar de seara până dimineața.

Apoi (după 3 4 ore la rece) îl scoatem, il întindem pe masă presărată cu faina ca si un salam il taiem in 6 si incepem treaba.

Preincalzim cuptorul la 180 de grade cu functia sus-jos.

Luam o bucata de aluat, ii dam forma de bila si o intindem pe masa presarata cu putina faina. O intindem subtire aproape cat sa se vada prin ea.

Punem o farfurie deasupra cu diametrul de 22 cm si decupam un cerc. Il taiem in 8 triunghiuri si la baza fiecaruia punem putin magiun de prune si rulam spre varf usor.

Le asezam in tava nu foarte aproape, cresc putin la copt si coacem cornuletele in tava tapetata cu hartie de copt timp de 15 minute la 180 de grade Celsius pana se rumenesc un pic la varfuri.

Intre timp pregatim alta tava cu cornulete.

Cand sunt coapte primele le lasam sa stea putin sa se raceasca, pentru ca sunt foarte fragede se pot sfărâma, apoi le socatem si le dam prin zahar pudra si le asezam pe un platou.

Sunt foarte bune reci si asa cum am spus dupa ce stau macar o zi.

Ia uitați ce fragede sunt a doua zi!

Aici aveti varianta de cornulete fragede umplute cu rahat.

Am folosit o forma de 22 cm si am taiat in 16 pentru a obtine cornulete mai mici, cu aceasta umplutura se lucreaza mult mai usor.

 

Si reteta de cornulete fragede incercata de cititoare

Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.


8 comentarii la „Cornulețe fragede cu untură și smântână”

  1. Am făcut două săptămâni la rând cornulețe după această rețeta și pentru mine+soțul meu sunt FORMIDABILE! Mulțumim mult, Amalia! Acestea sunt cornulețele pe care le pregătea Buna mea, de pe Târnave, cu „făină, unsoare, smântână de pe laptele de bivoliță și umplute cu silvaiz ;) …” Chiar n-am cuvinte să-ți mulțumesc pentru amintirile scumpe pe care le-ai stârnit preparând cornulețe după rețeta ta :)

Dă-i un răspuns lui Amalia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.