Clătită uriașă la cuptor – rețetă simplă, rapidă și delicioasă

Clătită uriașă la cuptor
Clătită uriașă la cuptor, servită cu Nutella și fructe

Dacă ar fi citit rețeta mama, cred că ar fi zis: „Am trăit să o văd și pe asta! Cum adică, clătită uriașă?” 😄

Chiar m-am gândit să-i spun „clătita leneșă”, dar nu vreau să se înțeleagă că noi, cele de genul feminin, suntem leneșe când vine vorba de gătit. 😄

Da, așa este: clătita asta uriașă mi-a salvat diminețile de weekend și poftele de dulce ale celor doi copii din dotare. Știți și voi cât de mult adoră copiii clătitele, mai ales dacă sunt cu Nutella și, dacă s-ar putea, le-ar mânca în fiecare zi. ❤️

Uite că acum le putem satisface pofta de clătite ușor, rapid și fără să stăm lângă tigaie să coacem clătită după clătită.

🎥 Vezi aici rețeta video pentru clătita uriașă la cuptor:

Clătită uriașă la cuptor – un mic dejun rapid și delicios

Clătita uriașă este un desert delicios, dar poate fi și un mic dejun perfect pentru weekend. Se prepară la cuptor și are exact compoziția clasică de clătite: ouă, lapte, făină, puțin zahăr și vanilie.

Diferența este că, în loc să coacem clătitele una câte una în tigaie, turnăm toată compoziția într-o tavă și o coacem dintr-o singură bucată.

Chiar o să fac un experiment și sunt sigură că o să-mi reușească: o să încerc să coc clătite clasice folosind această compoziție. Și mai cred cu tărie că această rețetă poate fi preparată și în varianta sărată. Asta urmează să testez curând!

Cum se prepară clătita uriașă?

Este, practic, o compoziție de clătite coaptă la cuptor. Turnăm aluatul într-o tavă de 30×40 cm și îl coacem rapid, la temperatură ridicată.

După coacere, clătita va fi ușor rumenită și se va umfla pe alocuri, ceea ce îi dă un aspect foarte simpatic.

Iar partea cea mai bună este toppingul! Puteți alege de la clasicul zahăr pudră până la fructe proaspete, miere, Nutella, dulceață, sosuri de ciocolată sau diferite siropuri.

Sunt sigură că veți găsi combinația potrivită sau, de ce nu, toppingul pe care îl aveți deja prin casă. Eu vă spun doar atât: combinația Nutella și fructe este una dintre cele mai bune și, bineînțeles, preferata copiilor. ❤️

Clătită uriașă – ingrediente

Pentru o tavă de 30×40 cm aveți nevoie de:

  • 2 ouă mari
  • 400 ml lapte
  • 160 g făină
  • 1 lingură zahăr brun
  • 3 linguri ulei
  • un praf de sare
  • 1/2 linguriță coajă rasă de lămâie
  • puțină esență de vanilie
Compoziție pentru clătită uriașă la cuptor
Clătită uriașă la cuptor, servită cu Nutella și fructe

Cum se face clătita uriașă la cuptor

  1. Preîncălziți cuptorul la 200°C, cu încălzire sus-jos.
  2. Puneți toate ingredientele într-un bol și mixați până obțineți o compoziție omogenă, fără cocoloașe.
  3. Turnați aluatul de clătite într-o tavă de 30×40 cm, tapetată cu hârtie de copt.
  4. Coaceți 20 de minute la 200°C. Veți vedea că această clătită uriașă se va umfla pe alocuri și va deveni ușor rumenă.
  5. Lăsați clătita să se răcească puțin, apoi adăugați toppingul preferat.
  6. Tăiați-o în felii cu un cuțit pentru pizza, cel cu rolă, și serviți cu poftă!
Clătită uriașă coaptă la cuptor
Clătită uriașă la cuptor, servită cu Nutella și fructe

Puteți să o serviți simplă, cu zahăr pudră, sau să o transformați într-un adevărat desert cu Nutella și fructe.

Clătită uriașă la cuptor cu Nutella și fructe
Clătită uriașă la cuptor, servită cu Nutella și fructe

Poftă bună! ❤️

Poze cu rețeta incercata

Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.