Chiftelute de dovlecel la airfryer

Am scris si ma repet, airfryer-ul este aur la casa omului! Eu nu fac reclama la produse decat daca cred in ele si va pot spune ca merita sa investiti intr-un aparat de acest gen. Mai ales acum vara , cand afara este atat de cald si evitam sa deschidem cuptorul. Lasand la o parte faptul ca preparatele sunt sanatoase sunt si foarte bune!

Chiftelutele de dovlecel la airfryer sunt un preparat ce merita incercat, usoare, gustoase merg de minune servite cu iaurt sau cu un sos de usturoi. Eu pun putin mai mult usturoi in compozitie si le servesc doar cu iaurt, excelente!

Secretul este acelasi ca si la chiftelutele prajite in ulei, dovlecelul trebuie scurs bine de zeama. Eu am folosit zucchini, mi se par ca au o textura si un gust mai bun decat dovleceii obisnuiti, va recomand si voua sa folositi la fel.

In aceasta reteta se foloseste si branza ca si ingredient, si anume branza cheddar, este o branza mai tare, daca nu aveti puteti folosi si trapist, gouda sau parmezan, puteti face o combinatie la fel ca si mine, am folosit cheddar si parmezan.

Dar mai multe nu va scriu, astept sa incercati reteta cu siguranta o sa va placa!

Chiftelute de dovlecel la airfryer

Ingrediente:

  • 500g dovlecel
  • 1/2 legatura patrunjel verde tocat
  • 1/2 legatura busuioc verde ( am pus 1/2 lingurita uscat)
  • 2 catei de usturoi
  • 50g pesmet de preferat panko
  • 50g branza cheddar rasa
  • 1 ou
  • 2 linguri amidon
  • sare
  • piper macinat

Dovlecelul il curatati de coaja si-l radeti pe razatoarea cu gauri mari. Puneti putina sare peste el si-l lasati sa stea 10 minute apoi il stoarceti bine in mana si-l puneti intr-un castron, alaturi de restul ingredientelor ( usturoiul zdrobit).

Amestecati usor si formati chiftelute de marimea unei nuci mai mari.

Asezati chiftelele pe un platou si le bagati la congelator timp de 8 minute.

Apoi le puneti in cosul de la friteuza si le coaceti 15 minute la 180 de grade.

Serviti chiftelele cu sos de usturoi sau iaurt sau de ce nu cu o salata.

Pofta buna!

Reteta este preluata de pe un site maghiar.

Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.


5 comentarii la „Chiftelute de dovlecel la airfryer”

  1. Felicitari pentru aceasta reteta pas cu pas! Ma bucur ca vei sa impartasesti alte persoane aceasta reteta si sa aiba parte de un delicios preparat sanatos. Felicitari pentru ideea de a 1/2 lingurita de busuioc uscat, ceea ce-l face si mai aromat! Recomand, fara nicio indoiala, tuturor sa incerce reteta cu airfryer!

  2. Buna ziua.

    Ati putea sa precizati va rog frumos ce tip de airfryer folositi si ce functie ati selectat pt cele 15 minute la 180 de grade?

    Va multumesc anticipat.

    1. Folosesc airfryer de la Cosori, varianta xxl.La acest model (bănuiesc că așa e la toate) se poate seta temperatura și timpul care le doriți.

      1. Buna ziua,

        Va multumesc frumos pentru raspuns.

        Si eu folosesc exact acelasi tip de airfryer. V-am intrebat de asemenea care dintre functiile de gatire ale aparatului o folositi pentru acest preparat? Functia pentru cartofi? morcovi? brocoli? steak?

        Va multumesc anticipat pentru raspuns.

        O zi buna!

        1. Buna ziua, aparatul permite pe langa functiile presetate sa ti faci propriile setari asa ca eu le-am copt la 15 minute la 180 de grade. Am setat manual temperatura si timpul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.