Cartofi copti umpluti

cartofi-copti-amalia-1

Cartofii copti sunt preferatii mei de cand ma stiu. Bunicul ii cocea in ler adica in cuptorul de la soba si ii mancam mai ales in zilele de post cu sare si muraturi. Paradoxal imi plac mai mult decat cartofii prajiti, poate pentru ca am crescut cu ei si de fiecare data cand ii mananc imi amintesc de copilaria petrecuta la bunici…si da imi mai amintesc cum bunicul ii scotea direct cu mana, cu palmele crapate de munca si eu ii „alergam” dintr-o palma in alta pana se raceau putin.

Cartofii copti se prepara foarte usor, timpul de asteptare este mai indelungat dar daca e sa stam vorba aia nu ne costa nimic , asteptam :) Pentru acest preparat sunt indicati cartofii mai mari deoarece se umplu si atunci se lucreaza mai usor cu ei.

cartofi-copti-amalia-2

Cartofii copti umpluti sunt absolut gustosi, mai ales pentru faptul ca umplutura este cremoasa, are si bucatele de sunca, sunt practic fratii bogati ai celor din copilaria noastra, au smantana si unt in compozitie. Pentru a calcula portiile considerati un cartof de persoana cu conditia sa fie mare, eu am cumparat 1 kg de cartofi si a avut 5 cartofi. Cei cu coaja rosie sunt cei mai indicati. Dar haideti sa vedem cum se prepara acesti cartofi deliciosi.

Cartofi copti umpluti

Ingrediente pentru 6 persoane:

  • 6 cartofi mari
  • 250g sunca putin afumata
  • 200g smantana fermentata
  • 150g unt
  • 250g mozarella
  • sare, piper, verdeata, ardei rosu

Cartofii se spala bine, se sterg si se inteapa cu o scobitoare peste tot apoi se pun la copt in tava la 180 de grade timp de o ora. Timpul de coacere variaza in functie de tipul si marimea cartofilor.

cartofi-copti-amalia-3

cartofi-copti-amalia-4

Pana cartofii se coc, taiati sunca bucatele.

Cand sunt copti ii scoateti si ii lasati un pic sa se raceasca ca sa puteti lucra cu ei, urmeaza sa-i scobiti.

Cum va dati seama daca cartofii sunt copti? Simplu, ii strangeti putin si daca sunt moi inseamna ca sunt gata facuti. Folositi o manusa de silicon sau de material special ca sa nu va ardeti.

Taiati un capacel la cartofi si ii scobiti usor lasand putin miez pe langa coaja. Miezul il puneti intr-un bol, adaugati sunca taiata bucatele, smantana, jumatate din cantitatea de branza taiata cubulete, sare, piper. Amestecati usor.

cartofi-copti-amalia-5

cartofi-copti-amalia-6

Puteti adauga la umplutura ceapa verde taiata felii, cubulete de ardei.

Umpleti bine apasand usor cartofii si ii asezati in tava unul langa altul.

Deasupra pe fiecare puneti o felie generoasa de unt, radeti branza din belsug si bagati la cuptor doar pana se topeste branza.

 

cartofi-copti-amalia-8

cartofi-copti-amalia-7

cartofi-copti-amalia-7

Serviti calzi cu verdeata tocata deasupra.

cartofi-copti-amalia-8

Sunt foarte buni, nu te mai saturi mancand :)

Pofta buna!

Reteta incercata de cititoare

Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.