Ardei umpluți cu orez, rețetă de post

Ardei-umpluti-cu-orez-reteta-de-post-0

Nu sunt o mare mâncătoare de carne așa că toate rețetele de post sunt pe placul meu. Ce-am constatat de ceva vreme încoace este că rețetele de post de pe vremea bunicii erau mult mai diversificate și mai bune ca și acum. În primul rând pentru că în copilăria mea nu se prea găsea carne așa că mama de exemplu, reușea să facă mâncăruri delicioase doar cu legume. Posturile erau posturi și erau mult mai ușor de ținut poate tocmai din acest motiv. Apoi hai să fim serioși, ce gust aveau legumele atunci și ce gust au acum, dacă nu pui o mulțime de condimente riști să prepari o mâncare fadă și fără gust. Știu că mama făcea de exemplu borș cu cartofi, o mâncare extrem de simplă dar atât de delicioasă. Sau tocană de ceapă cu mămăligă, tocană de cartofi, macaroane cu varză…multe ar fi de enumerat dar vreau să mă opresc doar la una din ele și anume ardei umpluți cu orez. Când spun ardei umpluți, ai mei spun uraaa pentru că se gândesc la cei cu carne și sos, eu mă gândesc sau mai bine îmi amintesc de diminețile reci de toamnă când stăteam cu mama la coadă la aprozar, avea plase din acelea parcă erau năvod de pescari ( poate le știți, par mici dar dacă le umpli incredibil cât de mari se fac), așteptam să aducă ardei care erau mici și sfrijiți, naiba știe unde se duceau cei mari, cred că la export. Și ea era extrem de încântată pentru că erau perfecți pentru umplut, iar eu nu înțelegeam de ce sunt așa de urâți, aveam termen de comparație gradina bunicii. Acum paradoxal greu găsești ardei mici, toți sunt umflați și stau gata să pleznească nu de bunătate ci de x substanțe pentru creștere…partea bună este că avem cu ce să-i umplem :)). La noi în familie ardeii umpluți erau un fel de mâncare des preparat, mama îi umplea cu tot felul de ingrediente; salam cu orez, ciuperci, păsat cu jumeri, carne ( mai rar) și cu orez în zilele de post.

Ardeii umpluți cu orez sunt o mâncare simplă și bună care nu necesită prea multe pregătiri doar trebuie să-i faceți la foc mic, cu răbdare… ies delicioși!

Ardei umpluți cu orez – rețeta de post

Ardei-umpluti-cu-orez-reteta-de-post-1

Ingrediente:

  • 9-10 ardei mai mici
  • 1 cană de orez ( 1 cană =200ml ) iertare dar eu orezul nu știu să-l măsor decât cu cana
  • 1 morcov mic
  • 1 ceapă potrivită
  • 2 linguri pastă de tomate
  • 1 lingura rasă făină albă
  • sare, piper,busuioc, puțin zahăr, ulei
  • mărar verde tocat

Eu am făcut cam 4 porții, am o tavă antiaderentă primită de la Selgros ( se găsesc în magazinul Selgros de diferite dimensiuni)  foarte practică datorită formei și faptului că nu este exagerat de mare.

Ceapa se curăță și se toacă mărunt, morcovul se curăță și el și se dă pe răzătoarea mare apoi se călesc 4-5 minute în puțin ulei. Adăugăm orezul, mai amestecăm 2-3 minute și apoi condimentăm cu sare sau cu condiment universal. Da, e foarte bun și nu aruncați cu pietre se găsește acum și în varianta bio.

Lăsăm amestecul să se răcească puțin și pregătim ardeii pe care îi spălăm bine, le scoatem cotorul și îi curățăm de sâmburi.

Preîncălzim cuptorul la 170g C.

Într-un vas termorezistent sau o cratiță cu fund mai gros punem puțin ulei. Ardeii îi umplem pe jumătate ( amestecul se va dubla în timpul coacerii pentru că așa se comportă orezul :) ) și îi așezăm unul lângă altul în tavă. Umplem ardeii cu apă și mai adăugăm și în tavă cam ¾. Acoperim cu o folie și băgăm tava la cuptor timp de 30 min apoi stingem focul și mai lăsăm 15 minute.

Ardei-umpluti-cu-orez-reteta-de-post-3Ardei-umpluti-cu-orez-reteta-de-post-4

Îi scoatem și preparăm sosul; scurgem zeama din tavă într-un bol.

Într-o cratiță încingem 3-4 linguri de ulei și adăugăm o lingură de făină. Amestecăm rapid și adăugăm pasta de tomate apoi zeama lăsată de ardei în tavă. Amestecăm mereu la foc mic până sosul se îngroasă și începe să dea în clocot. Adăugăm sare, piper, puțin zahăr, busuioc. Dacă sosul vi se pare prea gros mai puteți completa cu puțină apă.

Turnăm sosul peste ardei și servim cu mărar verde tocat deasupra.

Ardei-umpluti-cu-orez-reteta-de-post-5

Poftă bună!

Ardei-umpluti-cu-orez-reteta-de-post-6

Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.