Cozonac cu mere

Cozonac cu mere 1

Când eram mică și-mi petreceam vacanțele de vară la țară (care recunosc că au fost cele mai frumoase), aproape zilnic mergeam la sora bunicii în vizită. Locuia aproape doar treceam grădina și ajungeam la ea. Era tare zgârcită și nu avea copii dar pe mine mă îndrăgea mult așa că tot timpul când mergeam la ea mă răsfăța cu sirop de vișine sau de zmeură. Un deget de sirop, apoi apă rece de la fântână până se umplea paharul, nu era nimic mai bun în zilele însorite de vară. Câteodată aveam noroc să primesc extra bonus; cozonac cu mere! Pentru mine era ceva nemaiîntâlnit și nemaipomenit de bun, mătușa nu gătea și nici nu-i plăceau dulciurile, iar cozonacul ăsta minunat îl primea de la o cumnată unguroaică ce locuia în Târgu Mureș. Moale, pufos și aromat, umplutura cu mere mergea la fix pe căldurile acelea.

Nu am mai mâncat niciodată de atunci cozonac cu mere și sincer am și uitat de el până când zilele trecute am primit o plasă mare de mere de vară și cu gândul la o prăjitură cu mere pentru pici mi-am amintit de el și am zis ia să văd cum se face, cu mătușa cam greu să iau legătura nu pentru că e departe ci pentru că nu prea vorbește bine românește așa că m-am gândit să iau eu frâiele adică rețeta în mâini și să fac un cozonac așa cum mi-l aminteam. Ghiciți ce, chiar mi-a reușit, nu că ar fi ceva extrem de complicat, nu sunt eu genul care prepară rețete complicate, așa că vă scriu rețeta poate o încercați și voi.

Cozonac cu mere

Cozonac cu mere 5

Ingrediente:

Pentru aluat:

  • 400g făină albă
  • 25g drojdie proaspătă
  • 2 gălbenușuri + 1 gălbenuș pentru uns deasupra
  • 50g zahăr
  • 50g ulei
  • aproximativ 100ml lapte cald
  • esență de lămâie

Pentru umplutură:

  • 4-5 mere potrivite
  • 1 lingură de zahăr
  • ½ linguriță scorțișoară
  • 1 lingură de griș

Pentru uns deasupra:

  • 1 gălbenuș de ou
  • 1 linguriță de ulei
  • zahăr tos

Pentru început frecăm drojdia proaspătă cu puțin zahăr până se lichefiază apoi adăugăm 50ml apă călduță, o linguriță de făină albă, amestecăm și lăsăm să crească la cald.

Gălbenușurile le frecăm bine cu zahărul, uleiul și apoi adăugăm esența de lămâie.

Făina o cernem pe o planșetă și adăugăm puțină sare. Eu folosesc făină Manitoba care este excelentă pentru preparate de patiserie și care se găsește doar la Selgros.

Punem peste făină restul ingredientelor, respectiv amestecul de ouă, drojdia crescută,laptele cald, apoi frământăm bine un aluat mai tare pe care îl lăsăm să dospească o oră. Dacă aveți mașină de pâine cu atât mai bine, face ea toată treaba, adică vă scutește de frământat.

Cât timp crește aluatul pregătim umplutura de mere; curățăm merele de coajă, apoi le dăm pe răzătoarea cu găuri mari, le stoarcem bine de zeamă și le călim cu puțin zahăr într-o tigaie de preferință cu diametrul mai mare ca lichidul lăsat de mere să se evapore mai repede. Când lichidul a scăzut de tot adăugăm scorțișoara. Atenție să nu le lăsați prea mult altfel se transformă în marmeladă. Lăsăm umplutura de mere să se răcească.

După o oră când aluatul a crescut frumos, ungem planșeta de lucru cu puțin ulei și întindem o foaie cu grosimea de aproximativ 1 cm. Eu am întins-o mai groasă puțin dar vă sfătuiesc să o întindeți mai subțire. Presărăm gris ( eu am scris o lingură dar s-ar putea să folosiți mai mult) care are rolul de a absorbi din umiditatea umpluturii. Apoi întindem umplutura ușor lăsând liber cam 1-2 cm din margine.

Cozonac cu mere 2

Rulăm ușor și punem cozonacul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Îl mai lăsăm să crească timp în care preîncălzim cuptorul la 180g C.

Ungem cozonacul cu gălbenuș de ou amestecat cu ulei, nu e un efect de calculator, am folosit ou de casă, de aceea culoarea este atât de galbenă.

Cozonac cu mere 3

Presărăm zahăr și coacem bunătatea fix 40 de minute.

Cozonac cu mere 4

Lăsăm să se răcească acoperit cu un șervet textil apoi servim cozonacul tăiat felii. Este minunat de bun, am preferat să folosesc o fotografie cu piciul meu cel mare, a fost așa de încântat încât am zis să-l pun pe copertă :).

Sper să-l încercați și voi și să fiți la fel de încântați!

Reteta publicata in Prajituri, deserturi, aluaturi dulci. Etichete: , , , , , .
loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>