Tort Tiramisu

Cand spui tort tiramisu probabil ca te gandesti la tiramisu in varianta rotunda si oare cum poti aseza piscoturile in forma de cerc :).

Am fost foarte incantata ca am gasit o reteta cu blat si crema… nu am incercat-o imediat pentru ca mi se parea destul de lunga. Nu a fost asa, cea care a scris-o a incercat sa explice cat mai bine pasii retetei. Am asteptat prima ocazie mai deosebita sa o incerc si uite ca s-a nimerit de ziua sotului care este mare amator de tiramisu.

Tortul se prepara usor si partea buna este ca nu se folosesc oua crude in crema :)

Ingrediente pentru o forma de 26cm sau tava patrata de 27x27cm:

Pentru blat:

  • 92 g galbenusuri de ou (aproximativ 5 buc.)
  •  138 g albușuri de ou (aproximativ 4 buc.)
  •  115 g făină
  •  Zahăr 120 g
  •  9 g de cafea solubilă
  •  40 ml de cafea proaspăt preparată

Pentru sirop:

  •  100 ml de cafea proaspăt preparată
  •  20-50 de grame de zahar (dupa gust)
  •  20-40 g de lichior Amaretto (sau apa daca nu consumati bauturi alcoolice)

Pentru crema cu mascarpone si cafea:

  • 250 ml smântână 30% grăsime
  • 60 ml cafea tare preparată
  • 140 gr de zahăr
  • 4 gălbenușuri de ou
  • 500gr mascarpone
  • 4gr de gelatină

Mai aveti nevoie de :

50gr ciocolata amaruie si pudra de cacao

1Pentru blat batem albusurile spuma tare si apoi adaugam treptat zaharul pana obtinem o bezea lucioasa.

Galbenusurile le batem putin cu furculita separat si apoi le adaugam la spuma in suvoi subtire amestecand usor cu o spatula de lemn peste cap sa ramana compozitia pufoasa.

Amestecam cafeaua rece cu cea instant.

Adaugam faina la aluat astfel; treptat jumatate din cantitate amestecand cu o spatula, apoi pe marginea vasului adaugam cafeaua, amestecam si apoi restul de faina treptat.

2. Coacem 2 blaturi la 180grade C timp de 8-12 minute astfel: desenam pe foaia de copt un cerc cu diametrul de 26cm apoi intoarcem foaia invers si cu un sac pentru creme formam un cerc de diametrul respectiv.

Sfatul meu daca  nu vreti sa va complicati este sa coaceti un singur blat pe care sa-l taiati ulterior in doua.

3. Pentru siropul de cafea preparam cafeaua, adaugam zaharul si lichiorul Amaretto pentru gust.

4. Crema de mascarpone cu mouse:

Scoatem mascarpone din frigider sa se incalzeasca putin.

Punem gelatina la hidratat cu 2 linguri de apa rece. Galbenusurile se amesteca cu zaharul. Preparam cafeaua si o adaugam in fir subtire in amestecul de galbenusuri amestecand mereu.

Punem oala pe baie de abur si amestecam pana se ingroasa putin. Daca sunteti mai experimentate puteti sa puneti oala la foc mic si amestecati rapid cu atentie sa nu se coaguleze galbenusurile.

Cand crema s-a ingrosat putin opriti focul si adaugati gelatina hidratata. Amestecati bine si lasati sa se raceasca.

Mixati putin mascarpone doar cat sa se „desfaca” apoi adaugati crema racita si amestecati.

Bateti smantana pentru frisca si cand frisca este gata adaugati crema de mascarpone amestecand usor. Obtinem o crema delicioasa!

5. Punem primul blat, il insiropam apoi punem jumatate din crema. Punem ciocolata rasa, apoi celalalt blat, insiropam si din nou crema.

6.Tinem tortul la rece cateva ore ( de preferat de pe o zi pe alta ).

Deasupra presaram cacao. Eu am uitat sa pun ciocolata rasa intre blaturi si am pus-o deasupra in loc de cacao :) Am mai pus si cacao dar i-am stricat putin aspectul.

Este un tort foarte fin.

Reteta este preluata de pe gotovim-doma.ru cu multumiri.

Pentru recomandări zilnice de rețete, mă găsiți și pe pagina de Facebook, pe Youtube, pe Pinterest și pe Instagram. Vă invit să dați like, subscribe și follow. De asemenea, grupul Hai să gătim cu Amalia vă așteaptă pentru schimburi de rețete și experiențe in bucătărie.


2 comentarii la „Tort Tiramisu”

Dă-i un răspuns lui Amalia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.